(ViDEO) Permise de conducere, chiar și pentru cei aflați peste hotare. 1.000.000 lei – ridicați, la Sud
Procurorii PCCOCS, de comun cu ofițerii INI, au desfășurat joi percheziții în peste 10 localități din trei raioane din Sudul republicii, într-un dosar privind emiterea frauduloasă a permiselor de conducere a autovehiculelor.
Mai exact, permisele erau eliberate în unele cazuri și fără pregătire, admitere la examene ori susținerea lor. Iar printre „beneficiarii” acestor falsificări erau și persoane care nici măcar nu erau în Moldova în acea perioadă.
În acest scop, după ce-și primeau banii (500-1000 euro, în funcție de categoria auto sau urgență), directorii și angajații școlilor auto vizate introduceau ilicit în sistemele informaționale datele viitorilor deținători ai permiselor auto fraudate, care ulterior își primeau pachetul de documente pentru obținerea lor fără să fi frecventat orele teoretice sau practice. Astfel, actele obținute fraudulos erau folosite atât în Moldova, cât și peste hotare, fără ca sume importante de bani să fie achitate în bugetul de stat.
Urmare a perchezițiilor, la școli auto, subdiviziuni ale Agenției Servicii Publice și domiciliile figuranților, au fost ridicați circa 1.000.000 lei (o parte din ei fiind pregătiți în sume mai mici predestinate transmiterii altor membri ai grupului), două arme și peste 300 de cartușe deținute ilegal, peste 10 telefoane mobile, înscrisuri de ciornă privind școlarizarea fictivă a cursanților și zeci de certificate de absolvire și acte falsificate privind școlarizarea cursanților școlilor.
În acest stadiu al investigațiilor, oamenii legii cercetează peste 15 bănuiți, care pe parcursul investigațiilor beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.
Emil Gaitur, comunicator PCCOCS
Contact: presapccocs@procuratura.md
- 52 views