Un bărbat și o femeie, condamnați la ani grei de închisoare pentru trafic de persoane în scop de exploatare sexuală
Procurorii din cadrul Procuraturii municipiului Chișinău anunță despre pronunțarea unei sentințe de condamnare a două persoane, acuzate de trafic de ființe umane și trafic de copii.
Astfel, potrivit sentinței recent emise de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, un bărbat în vârstă de 42 de ani și o femeie în vârstă de 26 de ani au fost recunoscuți culpabili pentru infracțiunile nominalizate, stabilindu-li-se o pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de 18 de ani, și, respectiv 16 ani cu executare.
Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel.
Inculpații s-au eschivat de la prezentare în ședințele de judecată, fiind anunțați în căutare.
Potrivit rechizitoriului, cei doi, prin înțelegere prealabilă cu alte persoane la moment nestabilite, în scop de profit, au recrutat o femeie pentru prestarea serviciilor sexuale contra plată în municipiul Chișinău.
În continuare, în perioada lunilor aprilie-mai 2018, au închiriat un apartament în sectorul Rîșcani al mun. Chișinău, unde au adăpostit victima, iar până în luna noiembrie 2018, folosindu-se de starea vulnerabilă a femeii, determinată inclusiv de consumul constant de droguri, prin amenințare cu aplicarea violenței asupra acesteia și divulgarea informațiilor confidențiale cu privire la activitatea de prestare a serviciilor sexuale, au organizat prestarea serviciilor sexuale comerciale către diferiți clienți.
În luna iulie 2018, inculpații au recrutat o altă victimă pe care au adăpostit-o într-un apartament de pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt din mun. Chișinău, unde prin aceeași schemă infracțională, au exploatat-o sexual timp de câteva luni. Ulterior, au transferat-o într-un alt apartament din sectorul Ciocana, unde au privat-o de libertate și și-au continuat acțiunile ilegale până la data de 06 decembrie 2018, când a fost depistată în apartamentul indicat de către angajații poliției.
Mai devreme, pe parcursul anilor 2017-2018, inculpații au mai exploatat sexual și două minore. În 2017 – o minoră de 17 ani, iar în 2018, pe parcursul a 3 săptămâni au exploatat o minoră de 16 ani.
Notă: Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.
Contact:
Secția relații publice
presapg@procuratura.md
- 144 просмотра