Deschiderea Biroului Procurorului de legătură al Republicii Moldova la Agenția Uniunii Europene pentru Cooperare în Materie de Justiție Penală (Eurojust)

25.10.2023

În perioada 23 – 24 octombrie 2023, Procurorul General interimar, domnul Ion Munteanu la invitația Președintelui Eurojust, domnul Ladislav Hamran  a efectuat o vizită în orașul Haga, Regatul Țărilor de Jos.

În cadrul ceremoniei solemne, Procurorul General interimar dl. Ion Munteanu, Președintele Eurojust, dl. Ladislav Hamran, Procurorul de legătură al Republicii Moldova la Eurojust dl. Mihail Ivanov și Excelența Sa Ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al Republicii Moldova în Regatul Țărilor de Jos, dl Veaceslav Dobîndă au deschis biroul Procurorului de legătură.

Desemnarea primului Procuror de legătură al Republicii Moldova la Eurojust se bazează pe Acordul de cooperare dintre Republica Moldova și Eurojust, care a fost semnat în iulie 2014 și a intrat în vigoare în octombrie 2016.

Cooperarea judiciară dintre Procuratura Republicii Moldova și Eurojust a crescut semnificativ în ultimii 5 ani. În perioada 2018 – 2022, la Eurojust au fost înregistrate 91 de cazuri care implică Moldova. Până la 31 iulie 2023, au fost deja înregistrate 16 cazuri. Mai multe decât în perioada anului 2022.

În cadrul vizitei în orașul Haga, Procurorul General interimar dl Ion Munteanu, însoțit de Procurorul de legătură dl Mihail Ivanov, au avut o întrevedere cu Directorul executiv adjunct al Europol, dl Jürgen Ebner și ofițerul de legătură al Republicii Moldova la Europol, dl Dumitru Chisnenco.

În cadrul întrevederii a fost trecută în revistă cooperarea dintre Europol și Procuratura Republicii Moldova în cazurile de investigarea a crimelor transfrontaliere, în special  suportul operațional acordat de Europol în cadrul echipelor comune de investigații cu participarea procurorilor din Republica Moldova. În același timp, părțile au abordat aspecte de cooperare în contextul noilor amenințări provocate de situația din regiune.

Contact:
Secția relații publice
presapg@procuratura.md