Condamnat la un an de închisoare pentru neexecutarea măsurilor din ordonanţa de protecţie a victimei violenţei în familie

28.11.2023

Procurorii din cadrul Procuraturii raionului Fălești au obținut o nouă sentință de condamnare pe un caz de încălcare a ordonanței de protecție. 

Potrivit sentinței Judecătoriei Bălți, sediul Fălești, din 24 noiembrie 2023, un bărbat de 55 de ani a fost recunoscut vinovat pentru neexecutarea măsurilor din ordonanţa de protecţie a victimei violenţei în familie (art.320/1 din Codul penal), stabilindu-i-se o pedeapsă definitivă sub formă de închisoare pe un termen de 1 an și 6 luni, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis. 

Inculpatul nu este la prima abatere de ordin penal. 

În cadrul urmăririi penale, procurorii i-au înaintat învinuirea pe faptul că, acesta, la 28 octombrie 2023, cunoscând cu certitudine că potrivit ordonanţei de protecţie a victimelor violenţei în familie, emisă de către Judecătoria Bălţi, sediul Făleşti la 03 august 2023, a fost recunoscut ca agresor familial şi i-au fost stabilite un şir de restricţii (a fost obligat să stea departe de locul aflării concubinei şi a copiilor minori ai acesteia, la o distanţă ce ar asigura securitatea victimei, totodată i-a fost interzis orice contact, inclusiv telefonic, prin corespondenţă sau în orice alt mod cu victimele, pe o perioadă de trei luni de zile), a ignorat măsurile stabilite de către instanţa de judecată, a pătruns în gospodăria din r-ul Făleşti în care locuia concubina sa, unde în prezenţa copiilor, a ameninţat victima cu răfuială fizică.         

Inculpatul și-a recunoscut integral vinovăția pentru fapta de care a fost acuzat. 

Sentința este cu drept de apel la Curtea de Apel Bălți, în termen de 15 zile.

Notă: Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.

Reamintim că, potrivit art.320/1 din Codul penal, neexecutarea intenţionată sau eschivarea de la executarea măsurilor stabilite de instanţa de judecată în ordonanţa de protecţie a victimei violenţei în familie (ex: părăsirea temporară a locuinței, interzicerea de a contacta victima, inclusiv telefonic, interzicerea de a se apropia de victimă, etc.) se pedepseşte cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 160 la 200 de ore sau cu închisoare de până la 4 ani.

Contact:
Secția relații publice
presapg@procuratura.md