Agresorul familial care în luna iunie 2023 și-a omorât soția cu sapa va sta 18 ani după gratii

30.01.2024

Grație eforturilor procurorilor din cadrul Procuraturii raionului Cimișlia a fost posibilă condamnarea unui agresor familial acuzat de omor.

Astfel, prin sentința Judecătoriei Cimișlia, sediul central din 12 ianuarie 2024, inculpatul a fost declarat vinovat de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.145 alin. (2) lit. e1) și j) din Codul penal, adică - omorul asupra unui membru de familie, comis cu deosebită cruzime, stabilindu-i-se o pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de 18 ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis.

Reamintim că la data de 01 iunie 2023, angajații poliției au recepționat apelul telefonic al fiului victimei, pe faptul că acesta, revenind de la muncă acasă, a depistat-o pe masa sa, în vârstă de 57 de ani, decedată, în grădina casei, cu multiple leziuni ale capului.

În cadrul investigațiilor, au apărut suspecții precum că soțul victimei în vârstă de 56 de ani, care a revenit din penitenciar în luna octombrie 2022, unde și-a ispășit pedeapsă pentru violență în familie, a și săvârșit fapta.

Prin urmare, potrivit învinuirii, inculpatul, la data de 01 iunie 2023, fiind în stare de ebrietate alcoolică, urmare a unui conflict cu soția sa, i-a aplicat cel puțin 10 lovituri cu tăișul unei sape în regiunea capului, iar văzând că soția nu dădea semne de viață, a ascuns cadavrul acesteia în iarbă.

Sentința este cu drept de apel la Curtea de Apel Comrat în termen de 15 zile.

Notă: Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atât timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.

Contact:
Secția relații publice
presapg@procuratura.md