Procurorii-șefi din cadrul procuraturilor teritoriale și specializate s-au întrunit într-o ședință pe lângă Procurorul General interimar, pentru a dezbate modul de aplicare în practică a unor prevederi procesual - penale

24.04.2024

La data de 23 aprilie 2024, în cadrul Procuraturii Generale, a avut loc o ședință cu participarea procurorilor-șefi din cadrul procuraturilor teritoriale și specializate. Procurorul General interimar, domnul Ion Munteanu, a convocat ședința pentru a dezbate probleme de ordin procesual – penal, întâlnite în activitate, și de a găsi soluții pentru a aplica cât mai corect și eficient prevederile legale.

Adjunctul Procurorului General interimar, domnul Sergiu Brigai, a pus în discuție aspecte din domeniul judiciar-penal, iar procurorul-șef al Secției urmărire penală, doamna Tatiana Gulea, a scos în evidență diferendele de la faza urmăririi penală.

În cadrul dezbaterilor, s-au reliefat noile reglementări ce vizează acordul de recunoaștere a vinovăției și aplicabilitatea acestora, deficiențele întâlnite de procurori sub acest aspect. S-a abordat procedura finalizării urmăririi penale în lipsa învinuitului; modalitatea de expediere a proceselor penale după competență – neclaritățile de ordin statistic care intervin, precum și de ordin procedural; rejudecarea cauzelor penale și limitele acesteia, urmare a casării parțiale a hotărârilor primei instanțe; reluarea urmăririi penale etc.

Procurorii șefi au intervenit activ în discuții, elucidând obstacolele din activitate pe fiecare dintre subiecte și expunând variate idei de depășire a situațiilor de impas în materia procesual-penală. 

La încheierea ședinței, Procurorul General interimar a mulțumit pentru dialogul constructiv și pentru contribuția fiecărui participant la identificarea soluțiilor. De asemenea, a subliniat importanța respectării riguroase a prevederilor legale, reiterând toleranța zero față de actele de corupție.

Procuratura Generală își reafirmă angajamentul pentru o comunicare internă și externă eficientă, menită să faciliteze procesele de lucru și să asigure aplicarea uniformă a normelor legale.