Bărbat din Bălți, plasat în arest preventiv pentru pretinse acțiuni ilegale de șantaj

25.04.2023

Procurorii din cadrul Procuraturii mun. Bălți împreună cu polițiștii au curmat activitatea infracțională a unui bărbat,  care ar fi șantajat o tânără  de 20 ani din mun. Bălți, precum că va răspândi pe rețelele de socializare informații defăimătoare despre viața personală a acesteia.

Acțiunile suspectului au fost documentate pe parcursul unei săptămâni.

La 21 aprilie 2023, în urma măsurilor speciale de investigație, efectuate de ofițerii de investigații sub conducerea procurorilor, bărbatul de 26 ani suspectat în săvârșirea infracțiunii, a fost reținut în flagrant, în  momentul când primea  banii.

Pe acest caz a fost pornită o cauză penală conform elementelor constitutive ale infracțiunii de șantaj.

Dacă va fi recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii imputate, învinuitul riscă pedeapsă cu închisoare de la 7 la 10 ani cu amendă de până la 117 500 lei.

În privința învinuitului a fost aplicată măsura preventivă sub formă de arest preventiv pe un termen de 30 zile.

 

Notă: Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.

 

Contact:
          Secția relații publice
          presapg@procuratura.md