Eurojust – cel mai de încredere partener în domeniul asistenței juridice internaționale

24.11.2022

La 24 noiembrie 2022 Procuratura Generală a fost vizitată de delegația Agenției Uniunii Europene pentru Cooperare în Materie Penală – Eurojust în persoana doamnei Margarita Šniutytė-Daugėlienė,  Vice-Președinte al Eurojust, Membru Național al Lituaniei și domnul Steven Daniëls, ofițer de politici din cadrul Oficiului Președintelui Eurojust.
 

La întrevedere au participat Procurorul General interimar, Ion Munteanu, adjunctul Procurorului General interimar, Eduard Bulat, Procurorul șef al Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin și procurorul șef interimar al Secției asistență juridică și cooperare internațională a Procuraturii Generale, Diana Rotundu.

”Suntem conștienți de necesitatea consolidării cooperării cu Eurojust, ca o entitate care dispune de pârghii, resurse și fonduri de asistență importante în investigarea infracțiunilor și recuperarea activelor” – a spus Procurorul General interimar.

Necesitatea discuțiilor bilaterale s-a bazat pe creșterea volumului de cazuri de cooperare între Procuratură și Eurojust, dar și din perspectiva statutului Republicii Moldova de stat candidat pentru aderare la Uniunea Europeana, acordat la 23.06.2022 de către Consiliul European.

Totodată, aceste premieze  fac oportun și necesar de a trece la o alta etapa în cooperarea deja stabilită, prin aplicarea prevederilor art.5 din Acordul de cooperare și desemnarea unui Procuror de legătura a Republicii Moldova la Eurojust.

”Oportunitățile care se deschid unui Procuror de legătură care se află la sediul Eurojust sunt enorm de utile în investigarea infracțiunilor de criminalitate organizată transnațională” – a menționat doamna Margarita Šniutytė-Daugėlienė.

Totodată, Eurojust a informat despre elaborarea de noi metode de stocare, păstrare și analiză a informațiilor despre crimele de război.

Acordul de Cooperare dintre Republica Moldova şi Eurojust a fost semnat la 10.07.2014 și a intrat în vigoare la 21.10.2016, după ratificarea de către Uniunea Europeană.

În conformitate cu prevederile p. 2 din Legea nr. 113  din  28.05.2015 pentru ratificarea Acordului de cooperare dintre Republica Moldova şi Eurojust, Procuratura Generală a fost desemnată instituția ce va întreprinde măsurile necesare pentru realizarea prevederilor acordului menționat.

24 noiembrie 2022
Procuratura Generală