Tânăr condamnat la închisoare pentru privare de libertate și viol asupra unei minore. Acuzatorii de stat vor contesta sentința pe motivul blândeții acesteia

19.09.2022

Prin sentința Judecătoriei Chișinău, sediu Buiucani din 12 septembrie 2022, un tânăr în vârstă de 26 de ani,  a fost condamnat la închisoare pe un termen total de 5 ani și 6 luni, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis. Acuzatorii de stat nu sunt de acord cu termenul pedepsei aplicate și vor contesta cu apel sentința, din motivul că este prea blândă, insistând asupra aplicării unei pedepse sub formă de închisoare pe un termen de 12 ani.

Așadar, acestuia i se incriminează săvârșirea a două capete de acuzare, manifestate prin privațiune ilegală de libertate a unei persoane (art. 166 alin (2) din Codul penal) și viol (art.171 alin (2) din Codul penal).

Mai exact, bărbatul este acuzată că în seara zilei de 17 martie 2019, având scopul privării de libertate a unei minore, dorind să întrețină un raport sexual cu aceasta, profitând de faptul că erau vecini și de încrederea acesteia, a convins-o să vină în apartamentul pe care-l închiria, după care a închis ușa din interior, a scos mânerul și 1-a aruncat peste geam. Ulterior, la solicitările insistente a minorei de a-i permite să plece din apartament, inculpatul a refuzat. După care, tânărul vizat a apucat-o pe minoră cu mâna de gât, amenințând-o cu moartea și a întreținut un raport sexual forțat cu aceasta.

Menționăm că, inculpatul actualmente se ascunde de organul de urmărire penală, fiind anunțat în căutare, iar termenul executării pedepsei urmează să fie calculat din momentul reținerii acestuia.

Mai mult, remarcăm că, la pronunțarea sentinței de condamnare, instanța de judecată a dispus încasarea din contul inculpatului în beneficiul statului cheltuielile judiciare  în mărime de 7020 lei.

Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Chișinău.

Notă:
Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.

19 septembrie 2022
Procuratura Generală