Noi percheziții într-un dosar de finanțare ilegală a partidelor politice și spălare de bani
CHIȘINĂU – Ofițerii din cadrul Procuraturii Anticorupție, în comun cu ofițerii Inspectoratului Național de Investigații, au efectuat un șir de percheziții într-o suburbie din municipalului Chișinău, la un grup de persoane implicate în corupere electorală la scrutinul din toamna anului 2024, privind alegerile prezidențiale și referendumul constituțional (1811 alin. (1) din Codul penal). În cadrul perchezițiilor au fost ridicate mai multe dispozitive tehnice de stocare a datelor și înscrisuri relevante pentru cauza penală.

În context, în urma acțiunilor procesuale, s-a stabilit că destinatarii surselor bănești sunt membrii organizațiilor teritoriale primare ale unor partide politice din țară. Aceștia ar fi fost remunerați lunar din surse tenebre pentru activitățile prestate în scopul determinării alegătorilor să își exercite dreptul electoral la referendum și votarea pentru un anumit candidat care urma a fi anunțat de către membrii PP “Șansă” și/sau “blocul Victorie” cu o zi înainte de alegeri, inclusiv pentru distribuirea pliantelor cu mesaje manipulatoare, participarea la mitinguri, flash-moburi și acțiuni de protest.
Notă: Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.
Contact
Serviciul de presă | Procuratura Anticorupție
presaPA@procuratura.md
- 188 views