Cetățean al Azerbaidjanului deferit justiției pentru trafic de influență în urma încheierii acrordului de recunoaștere a vinovăției

23.08.2024

CHIȘINĂU – Procuratura Anticorupție a finalizat urmărirea penală și a expediat în instanța de judecată pentru examinare în fond, cauza penală de învinuire a unui cetățean azer, fiindu-i incriminată săvârșirea traficului de influență (art.326 alin.(1) din Codul penal).

Cauza penală a fost pornită în aprilie 2024, de către Procuratura Anticorupție, în baza unui denunț.

Potrivit probelor administrate, cetățeanul Azerbaidjanului, rezident în Germania, la 20 iunie 2024, în timpul unei discuții prin WhatsApp cu denunțătorul, a susținut că are influență asupra persoanelor publice și de demnitate publică, care activau în cadrul Centrului pentru Combaterea Traficului de Persoane al Inspectoratului Național de Investigații a Inspectoratului General de Poliție a Ministerului Afacerilor Interne și Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, în gestiunea cărora se afla o cauză penală privind organizarea migrației ilegale de către denunțător.

Acesta a subliniat că, folosindu-și influența, ar putea determina procurorii să recalifice acuzațiile împotriva denunțătorului, în favoarea acestuia. Însă, pentru a acționa în acest sens, a solicitat 7000 euro.

Ulterior, la 8 iulie 2024, învinuitul a fost reținut în flagrant în timp ce primea mijloacele bănești solicitate, tranzacția având loc într-un apartament din Chișinău.

Prin încheierea Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, din 11 iulie 2024, acestuia i-a fost aplicată măsura preventivă sub formă de arest preventiv, printr-o altă decizie a aceleiași instanțe, arestul preventiv a fost prelungit pentru încă 30 de zile, până pe 6 septembrie 2024.

Învinuitul și-a recunoscut vinovăția, încheind un acord de recunoaștere a acesteia, iar cauza penală a fost trimisă pentru examinare în fond la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.

Pentru infracțiunea comisă, legea prevede o pedeapsă de până la 6 ani de închisoare sau amendă între 100 000 și 150 000 lei, iar datorită încheierii acordului de recunoaștere a vinovăției, limitele de pedeapsă prevăzute de lege se reduc cu o treime.


Notă: Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.
 

Contact
Serviciul de presă | Procuratura Anticorupție
presaPA@procuratura.md