Instanța a dispus încetarea procesului penal în cauza privind încălcarea inviolabilității vieții personale de către fostul Procuror General

30 июня 2026

CHIȘINĂU - La 29 iunie 2026, Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a pronunțat sentința prin care a dispus încetarea procesului penal în privința fostului Procuror General, Alexandr Stoianoglo, în cauza în care acesta este învinuit de săvârșirea infracțiunii de încălcare a inviolabilității vieții personale a fostului procuror-șef al Procuraturii Anticorupție, motivând că fapta imputată nu ar întruni gradul prejudiciabil al unei infracțiuni.

Totodată, instanța a respins, ca neîntemeiată, acțiunea civilă înaintată de partea vătămată.

Potrivit probelor administrate și prezentate instanței, Alexandr Stoianoglo ar fi săvârșit infracțiunea prevăzută de art. 177 alin. (2) din Codul penal, și anume încălcarea inviolabilității vieții personale, manifestată prin răspândirea cu bună-știință, în cadrul unui discurs public și prin intermediul mass-media, a unor informații ocrotite de lege privind viața personală a unei alte persoane, care constituiau secret personal, fără consimțământul acesteia, prin folosirea intenționată a situației de serviciu.

În calitatea sa de procuror ierarhic superior, Alexandr Stoianoglo, folosindu-se de funcția deținută, ar fi intrat în posesia unor corespondențe private ale fostului procuror-șef al Procuraturii Anticorupție cu alte persoane. Aceste corespondențe proveneau din telefonul mobil al acestuia, ridicat în cadrul unei cauze penale.

Ulterior, la 4 octombrie 2021, în cadrul unui briefing de presă desfășurat la sediul Procuraturii Generale, contrar prevederilor legale privind secretul corespondenței, inviolabilitatea vieții private și interdicția divulgării informațiilor ce țin de viața personală fără consimțământul persoanei vizate, acesta ar fi făcut publice informații ocrotite de lege referitoare la viața personală și profesională a fostului procuror-șef al Procuraturii Anticorupție.

În cadrul briefingului, inculpatul, în fața reprezentanților mai multor instituții mass-media, utilizând intenționat informațiile obținute în cadrul cauzei penale în care era vizat fostul șef al Procuraturii Anticorupție, a dat citire unor conversații private ale ultimului.

De asemenea,  la indicația inculpatului, textul discursului susținut în cadrul briefingului a fost publicat ulterior pe pagina web oficială a Procuraturii Generale.

Sentința nu este definitivă, aceasta urmează a fi atacată cu apel la Curtea de Apel Centru în termen de 15 zile.

Notă: Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.

Contact
Serviciul de presă | Procuratura Anticorupție
presaPA@procuratura.md