Polițist din Hîncești condamnat la 3 ani de închisoare și amendă de 200 000 lei pentru corupere pasivă

20.11.2024

CHIȘINĂU - La 20 noiembrie 2024, Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a condamnat un ofițer superior de sector din cadrul Inspectoratului de Poliție Hîncești a Inspectoratului General al Poliției al Ministerului Afacerilor Interne pentru comiterea infracțiunii de corupere pasivă (prevăzută la art.324 alin. (1) din Codul penal). 

Cauza penală a fost pornită în octombrie 2022 de către Centrul Național Anticorupție, în baza unui denunț, conducerea urmării penale fiind efectuată de către Procuratura Anticorupție. 

În cadrul urmăririi penale, s-a stabilit că în luna octombrie 2022, polițistul, activând în cadrul Inspectoratului de Poliție Hîncești, având în examinare o cauză penală privind conducerea unui mijloc de transport în stare de ebrietate și fără permis de conducere, precum și materialele unui proces contravențional pentru permiterea utilizării vehiculului de către o persoană fără permis, a solicitat de la persoana cercetată în acel dosar suma de 750 Euro (aproximativ 14.321 MDL). Această sumă a fost cerută de polițist pentru a nu aplica o amendă proprietarului mașinii, având în vedere că vehiculul nu îi aparținea persoanei investigate, ci altuia.

Polițistul a fost reținut în momentul primirii banilor, sub controlul organului de urmărire al Centrului Național Anticorupție.

Urmărirea penală a durat două luni, iar procesul de judecată a durat aproape doi ani, inculpatul eschivându-se de a se prezenta la ședințele de judecată și fiind anunțat în căutare, deși, la faza de urmărire penală, și-a recunoscut vinovăția.

Instanța de judecată a recunoscut vinovat inculpatul de comiterea infracțiunii de corupere pasivă și i-a aplicat pedeapsă în formă de închisoare pe un termen de 3 ani, cu executarea acesteia în penitenciar de tip semiînchis, și o amendă în mărime de 200 000 lei, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții publice sau de demnitate publică pe un termen de 5 ani.

Până la definitivarea sentinței, condamnatul a rămas sub măsura preventivă a arestului, fiind în continuare căutat de autorități. Suma de 750 Euro, recunoscută corp delict, a fost trecută în proprietatea statului.

Sentința poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel Chișinău în termen de 15 zile.

Notă: Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.

Contact
Serviciul de presă | Procuratura Anticorupție
presaPA@procuratura.md