Trafic de influență: femeie condamnată pentru pretinderea și primirea de bani în schimbul promisiunii de a influența funcționari

10 июля 2026

CHIȘINĂU – La 9 iulie 2026, Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a recunoscut vinovată o femeie de săvârșirea a trei infracțiuni de trafic de influență.

Pentru concurs de infracțiuni, prin cumul parțial al pedepselor, instanța i-a aplicat o pedeapsă de 3 ani și 6 luni de închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de probațiune de 3 ani.

De asemenea, instanța a dispus confiscarea specială, în folosul statului, a mijloacelor bănești rezultate din infracțiune, și anume 13 048 de lei și echivalentul în lei al sumei de 1 650 de euro. În vederea asigurării executării măsurii confiscării speciale, a fost menținut sechestrul aplicat asupra bunurilor inculpatei la faza de urmărire penală.

Potrivit probatoriului administrat de Procuratura Anticorupție, în comun cu Centrul Național Anticorupție, inculpata ar fi pretins și primit de la un denunțător suma de 410 euro, susținând că are influență asupra membrilor comisiei din cadrul Academiei Militare a Forțelor Armate și că îi poate determina să adopte o decizie favorabilă în vederea promovării cursurilor de instruire teoretică și practică în domeniul armelor și munițiilor, cu perfectarea și eliberarea permisului de port-armă. Totodată, aceasta pretindea că poate influența promovarea cursurilor organizate de Catedra pregătirii cadrelor în rezervă (ofițeri) din cadrul Academiei Militare a Forțelor Armate.

Într-un alt episod, inculpata ar fi pretins și primit de la un alt cetățean 1 240 de euro și 8 048 de lei, susținând că poate influența membrii Comisiei de examinare auto din cadrul Secției Înregistrare Transport și Calificare a Conducătorilor Auto Chișinău a I.P. „Agenția Servicii Publice”, responsabili de evaluarea candidaților la examenul pentru obținerea permisului de conducere. În schimbul banilor, aceasta promitea că va determina adoptarea unei decizii favorabile pentru promovarea probelor teoretică și practică la categoria „B”, cu perfectarea și eliberarea permisului de conducere.

Procurorii urmează să decidă, în termen de 15 zile, dacă vor contesta sentința cu apel la Curtea de Apel Centru.

Notă: Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.

Contact
Serviciul de presă | Procuratura Anticorupție
presaPA@procuratura.md