Trafic de influență pentru 30 000 de euro, în cazul eliberării unui condamnat. PA a trimis cauza în judecată
CHIȘINĂU – Procuratura Anticorupție anunță finalizarea urmăririi penale și trimiterea în instanța de judecată, pentru examinare în fond, a cauzei penale în care un bărbat este învinuit de comiterea infracțiunii de trafic de influență.
Potrivit probelor acumulate de Procuratura Anticorupție, în comun cu Centrul Național Anticorupție, învinuitul, în luna mai curent, ar fi pretins 30 000 de euro de la o persoană, susținând că poate influența angajați ai unui penitenciar. Acesta ar fi susținut că poate determina funcționarii penitenciarului, în vederea exercitării atribuțiilor de serviciu, să perfecteze documentele necesare și să adopte deciziile corespunzătoare pentru înaintarea în instanța de judecată a unui demers privind liberarea unui condamnat de la executarea pedepsei, în legătură cu constatarea unei boli grave.
O tranșă de 10 000 de euro din suma pretinsă i-ar fi fost transmisă învinuitului sub controlul ofițerilor CNA.
Cauza penală a fost transmisă pentru examinare în fond la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.
Pentru infracțiunea de trafic de influență, legea prevede pedeapsa sub formă de amendă în mărime de la 100 000 la 150 000 lei sau închisoare de până la 6 ani.
Notă: O persoană acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată până când se dovedește vinovăția printr-o hotărâre judecătorească definitivă.
Contact
Serviciul de presă | Procuratura Anticorupție
presaPA@procuratura.md
- 23 просмотра
