Grup infracțional, condamnat la ani grei de închisoare pentru contrabandă și trafic de droguri

19.11.2024

Procuratura municipiul Chișinău anunță despre condamnarea unui grup criminal organizat acuzat trafic ilicit de substanţe narcotice, pe teritoriul Republicii Moldova, în proporţii deosebit de mari, precum şi trecerii prin contrabandă peste frontiera vamală a Republicii Moldova a acestor substanţe, în proporţii deosebit de mari.

Fiind efectuate acţiuni de urmărire penală şi măsuri speciale de investigaţii, precum transmiterea sub control a banilor, achiziţia de control, implicarea agenţilor sub acoperire şi interceptarea convorbirilor telefonice s-a stabilit că o verigă în reţeaua care desfăşoară activitatea legată de circulaţie ilegală a substanţelor narcotice şi psihotrope pe teritoriul țării, este o grupare criminală din mun. Chişinău, specializată în comercializarea ilegală a drogurilor, în special a „heroinei” şi „haşişului”.

Potrivit sentinței recent pronunțate de Judecătoria Chișinău, sediul Central, 9 din cei 10 inculpați au fost condamnați la pedepse privative de libertate cuprinse între 7 și 13 ani și 6 luni, fiind, de asemenea, privați de dreptul de a ocupa funcții în domeniul gestionării drogurilor pentru o perioadă de 5 ani.

Unul din inculpați a decedat pe parcursul examinării cauzei, procedura în privința acestuia, fiind încetată. Trei dintre cei nouă inculpați au fost achitați pe unele episoade infracționale, dar Procuratura va contesta sentința în această parte, solicitând condamnarea lor.

Cazul a implicat și doi foști polițiști. În cadrul investigațiilor s-a stabilit că unul dintre aceștia, implicat în măsuri speciale de investigație, a sustras o parte din droguri pentru consum personal, iar la domiciliul său au fost descoperite substanțe precum cocaină și marijuana. De asemenea, s-a probat tentativa unuia din ei, împreună cu alte persoane, de a transporta hașiș prin contrabandă cu trenul Chișinău-Moscova, drogurile fiind ascunse într-o valiză.

În total, în cadrul investigației, au fost ridicate cantități semnificative de droguri, inclusiv 93,44 grame de heroină și peste 100 de pastile ce conțin substanțe psihotrope.

Procuratura reiterează angajamentul său de a combate activitățile legate de traficul de droguri și contrabandă, contribuind astfel la siguranța și protecția comunității.

 

Contact:
Secția relații publice
presapg@procuratura.md