280 de inculpați în dosare de trafic de ființe umane – acuzați în instanțele de judecată de procurorii PCCOCS, în prima jumătate a lui 2024
- În dosarele din prima jumătate de an, abuzatorii a 75 de victime ale traficului de ființe umane (inclusiv 15 copii) sunt în vizorul procurorilor PCCOCS
În prima jumătate a anului 2024, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a susținut acuzarea de stat împotriva a 280 de inculpați în dosare de trafic de ființe umane.
Deși totalul inculpaților acuzați acum în judecată reprezintă cifra mai multor dosare penale trimise în judecată și din alți ani, dintre aceștia, doar în prima jumătate de an curent, procurorii PCCOCS au trimis în judecată 33 de persoane. Totodată, în aceeași perioadă, datorită eforturilor acuzatorilor de stat din procuratura specializată, au fost condamnate 30 de persoane pentru trafic de ființe umane, inclusiv la pedepse cu închisoare reală de până la 16 ani. Așadar, urmare a investigării acestora de către procurorii PCCOCS, de comun cu ofițerii Inspectoratului Național de Investigații, în dosarele din prima jumătate de an, abuzatorii a 75 de victime ale traficului de ființe umane (inclusiv 15 copii, dintre care o victimă este un băiat) au ajuns să fie investigați penal, sub conducerea procuraturii specializate. Deși, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut acest număr al victimelor este mai mic, totuși în prima jumătate a anului 2024 au fost înregistrate mai multe cauze penale privind traficul de ființe umane (32 în raport cu 23 cauze în 2023), dintre care 10 vizează traficul de copii.
Urmare a investigațiilor, în această perioadă au fost deconspirați infractori care au comis trafic de ființe umane manifestat prin diferite forme, inclusiv: exploatare sexuală, pornografie infantilă, mamă surogat, proxenetism, migrațiune ilegală.
Prin urmare, în contextul campaniei naționale denumite „Săptămâna de luptă împotriva traficului de ființe umane,” procurorii PCCOCS vin cu un set de sfaturi care dacă vor fi urmate vor reduce semnificativ din fenomenul traficului de ființe umane.
Cum vezi din prima că riști să devii victimă a traficului de persoane?
Potrivit procurorilor PCCOCS, indicii importante țin de absența următoarelor acte afișate în oficiul companiei sau refuzul prezentării lor, în original:
• Licența de activitate a companiei în domeniul angajărilor;
• Contractul companiei din Moldova cu compania angajatoare de peste hotare;
• Contractul companiei din Moldova cu persoana căreia-i promite asigurarea muncii în străinătate, înregistrat la Chișinău, la Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă;
• Contractul direct al persoanei cu compania din străinătate, înregistrat la Chișinău, la Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă.
Cum altfel ai putea preveni situațiile în care ai putea deveni victimă a traficului de persoane, atunci când primești oferte de muncă în străinătate?
• Numele și cât mai multe amănunte despre persoana care vă ajută să obțineți locul de muncă este bine să le afli;
• Denumirea, adresa și alte date ale companiei cu care urmează să semnezi contractul trebuie cunoscute;
• Părinții, alte rude și prietenii este bine să-i pui la curent cu aceste informații pe care le afli;
• Pașaportul nu-l lăsați nimănui, oricare ar fi motivul, inclusiv atunci când sunteți în proces de perfectare a actelor pentru călătorie;
• Cazarea unde o vei avea, itinerarul călătoriei și datele tale de contact – informație pe care trebuie să o pui la dispoziția persoanelor de încredere.
Alte situații care trebuie să te pună în gardă:
• Biletul de călătorie și perfectarea documentelor sunt finanțate de angajator – survine riscul „formării unei datorii față de aceste persoane;”
• Oferta de muncă nu este prezentată de către o companie ori de una care nici nu este înregistrată în Moldova;
• Compania în care ai oferta să lucrezi nu are datele afișate pe internet;
• Cel/cea care îți propune locul de muncă refuză să-ți dea răspunsuri clare la întrebările despre adresă, datele de contact, numele complet al proprietarilor și managerilor companiei (restaurantului, chioșcului, magazinului) în care urmează să lucrezi.
Iar în cazurile în care aveți îndoieli cu privire la credibilitatea unei oferte de muncă în străinătate procurorii PCCOCS vă invită să apelați imediat:
- Autoritățile de drept din imediata apropiere ori consulatul/ambasada Moldovei; sau
- Procuratura Generală: +37369999021/antitrafic@procuratura.md;
- Centrul de Combatere a Traficului de Persoane din cadrul Poliției: +37322254998;
- Centrul Internațional „La Strada”: 0 800 77777.
# # #
Emil Gaitur, comunicator PCCOCS
Contact: presapccocs@procuratura.md
- 210 vizualizări