Hașiș și marijuana de 100.000 lei la Soroca și trei reținuți
Procurorii PCCOCS ai oficiului Nord, de comun cu ofițerii INI din regiune, anunță o captură de hașiș și marijuana în valoare de circa 100.000 lei, urmată de reținerea a trei bănuiți de trafic de droguri din Soroca.
Captura a fost precedată de percheziții cu sprijinul angajaților „Fulger” la mai multe persoane în trei sate ale raionului, precum și în orașul Soroca, au fost ridicați peste 30.000 lei care ar proveni din vânzarea de droguri, cartușe și arme deținute ilegal (pistol pneumatic, arme de vânătoare), ustensile pentru consumul drogurilor, dar și accesorii pentru vânzarea lor.
Cei trei bănuiți, printre care și furnizorul lor de droguri, au vârste de 36, 39 și 46 de ani. Anterior, aceștia și-au ispășit pedepsele cu închisoare pentru trafic de droguri, ultimul din ei fiind pus în libertate în anul 2011.
Acum, urmează ca Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) să le formuleze învinuirile și să cerceteze probele pentru determinarea necesității aplicării arestului preventiv în privința acestora, timp în care aceștia beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.
# # #
Emil Gaitur, comunicator PCCOCS
Contact: presapccocs@procuratura.md
- 28 vizualizări