Închirierea locomotivelor din stânga Nistrului cu 30.000.000 lei: percheziții ale procurorilor PCCOCS la un fost șef de secție al CFM

abuz de putere
28.02.2024

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) anunță efectuarea perchezițiilor la un alt figurant în dosarul fostului șef CFM trimis în judecată pentru închirierea frauduloasă a locomotivelor din stânga Nistrului contra 30.000.000 lei.

Bărbatul al cărui domiciliu din Chișinău a fost percheziționat miercuri de procurorii PCCOCS a fost șef de secție al Căii Ferate din Moldova. Acesta, în 2018 a fost împuternicit de conducerea CFM să semneze contractul de închiriere a locomotivelor (până la semnarea anexei la contract, de către fostul director CFM inculpat), în dauna intereselor întreprinderii, fără însă ca aceste servicii să fie prevăzute în planul de achiziții pentru acel an.

Urmare a perchezițiilor, au fost ridicate documente și dispozitive de stocare a informațiilor, care urmează a fi supuse cercetărilor. Ulterior, fostul șef de secție al CFM a fost condus la audieri de către procurorii PCCOCS pentru continuarea investigațiilor, timp în care acesta beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

# # #

Emil Gaitur, comunicator PCCOCS 

Contact: presapccocs@procuratura.md