Trei condamnați la închisoare pentru angajare fictivă în „Direcția 5” a MAI
Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale anunță condamnarea celor trei inculpați în dosarul angajărilor fictive la „Direcția 5” a Ministerului Afacerilor Interne, acuzate de abuz de serviciu și fals în acte publice.
Potrivit sentinței, cei trei inculpați au fost condamnați la câte 3 ani de închisoare cu executare în penitenciar de tip semiînchis. Totodată, pentru abuz de serviciu aceștia nu vor avea dreptul să ocupe anumite funcții pe o perioadă de 4 ani.
Potrivit acuzării susținute de procurorii PCCOCS, în 2017 unul din inculpați a fost angajat fictiv în cadrul unei subdiviziuni specializate a Poliției. Ceilalți doi inculpați au orchestrat această angajare ocolind prevederile legale privind activitatea poliției și statutul polițistului.
De asemenea, aceștia au fost recunoscuți vinovați pentru fals în acte publice, cu liberarea de răspundere penală urmare a expirării termenului de prescripție de tragere la răspundere penală.
Pe alte capete de acuzare incriminate, persoanele au fost achitate. Totodată, Judecătoria Chișinău a dispus reținerea celor trei inculpați, pentru arestarea lor.
Așadar, pentru a crea aparența acelei angajări, care a existat de facto, pe numele inculpatului au fost întocmite rapoarte, tabele de salarizare, fișe de evaluare și alte acte. Inculpatul a beneficiat neîntemeiat de avansări în grad și de un salariu necuvenit de aproximativ 170.000 lei.
În 2018, fictivul angajat a obținut un buletin de identitate și pașaport pe numele unei alte persoane, folosind actele în scopuri personale, în baza cărora a traversat frontiera de stat a Moldovei.
Până la devenirea definitivă a sentinței de condamnare, persoanele beneficiază de prezumția de nevinovăție.
# # #
Contact: presapccocs@procuratura.md
