Vizita Președintei Comisiei de la Veneția la Procuratura Generală a Republicii Moldova

23.05.2024

Procuratura Generală a Republicii Moldova a găzduit astăzi vizita oficială a Președintei Comisiei de la Veneția, Claire Bazy – Malaurie. La întrevedere au participat domnul Ion Munteanu, Procuror General interimar, președintele Consiliului Superior al Procurorilor (CSP), Dumitru Obadă, și membrii CSP din rândul procurorilor.

Vizita s-a desfășurat în contextul reformei sectorului justiției, fiind discutate prioritățile esențiale de cooperare între Procuratura Generală, CSP și Comisia de la Veneția. Domnul Ion Munteanu a subliniat faptul că sectorul justiției se află într-un moment crucial, iar construirea unui sistem de drept eficient și necorupt este o prioritate de vârf a Procuraturii.

În cadrul discuțiilor, au fost abordate aspecte privind activitatea Procuraturii Anticorupție, competența materială și teritorială în cauzele penale gestionate de Procuratură, provocările legate de crearea unei instanțe de judecată anticorupție, precum și procesul de evaluare a integrității procurorilor.

         Procuratura Generală a Republicii Moldova își reafirmă angajamentul de a continua colaborarea strânsă cu Comisia de la Veneția și de a implementa recomandările acesteia pentru a asigura un sistem de justiție integru și independent, așa cum își dorește întreaga societate.