Condamnați la închisoare după ce au înjunghiat doi minori și i-au îngropat pentru a ascunde crimele

25.06.2024

Procuratura raionului Ungheni anunță că printr-o sentință recent pronunțată de Judecătoria Ungheni, doi tineri au fost recunoscuți vinovați de comiterea infracțiunii de omor în circumstanțe agravante, stabilindu-li-se pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de 20 și, respectiv, 23 de ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis.

Potrivit învinuirii înaintate de către procurorii din cadrul Procuraturii raionului Ungheni, în aprilie 2018, cei 2 inculpați, care la momentul comiterii faptei aveau câte 20 de ani, aflându-se în casa unor rude din raionul Ungheni, consumând băuturi alcoolice împreună cu doi minori de 17 și, respectiv, 15 ani, în urma unui conflict spontan apărut, înarmându-se cu obiecte ascuțite, au aplicat lovituri minorilor, cauzându-le multiple plăgi, în rezultatul cărora ambii au decedat.

Ulterior, urmărind scopul ascunderii urmelor infracțiunii, au încărcat corpurile neînsuflețite într-o căruță, după care le-au transportat în extravilanul unui sat din raionul Ungheni, la o distanță de aproximativ 5 km de la locul infracțiunii. În prealabil, au ascuns obiectele cu care au fost cauzate leziunile corporale. Ajunși la fața locului, au săpat o groapă cu adâncimea de 30 cm, în care au îngropat victimele și au acoperit zona cu vegetație uscată.

După îngroparea cadavrelor, s-au deplasat în direcția unui alt sat, unde într-un tufiș au aruncat mai multe corpuri delicte, utilizate pentru ascunderea urmelor infracțiunii, inclusiv un covor, un hârleț, o lopată, o furcă, un topor și o pereche de pantaloni care aparțineau victimei.

Inculpații au pledat nevinovați.

Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Chișinău.

Notă: Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.


Contact:
Secția relații publice
presapg@procuratura.md