Instruiri pe aspecte de securitate a informațiilor pentru personalul Procuraturii, organizate de Institutul Național de Inovații în Securitatea Cibernetică „CYBERCOR”

23.07.2024

Pentru a lupta cu incidentele de securitate este necesar să sporim cultura utilizării spațiului online de către angajați, să pregătim specialiști calificaţi, să dezvoltăm aptitudini digitale, iar toate acestea sunt posibile doar prin educaţie. Astfel, în perioada 22-26 iulie, în cadrul Procuraturii Generale, au loc o serie de instruiri cu tematica „Information Security și Cybersecurity Awareness”. 
 

Formator al evenimentului este domnul Dinu Ţurcanu, prorector pentru digitalizare al Universității Tehnice din Moldova (UTM) şi formator „Cybercor” în parteneriat cu compania „Cisco Systems” pe platforma noii entităţi înfiinţate la Universitatea Tehnică a Moldovei – Institutul Național de Inovații în Securitatea Cibernetică „Cybercor”. 

Scopul urmărit de această acțiune constă în a instrui în următoarea săptămână peste 120 de angajați din cadrul Procuraturii Generale a Republicii Moldova, PCCOCS, Procuraturii Anticorupție, Procuraturii mun. Chișinău, procuraturilor teritoriale (Briceni, Bălți, Ocnița, Cantemir, Soroca, Taraclia, Ștefan Vodă, Călărași, Dondușeni, Fălești, Sângerei, Rezina, Ungheni, UTA Găgăuzia, Cimișlia, Anenii Noi, Nisporeni, Orhei, Căușeni, Bender, etc.), cu privire la importanța securității informațiilor și a securității cibernetice. Participanții vor învăța despre principalele amenințări cibernetice, bunele practici de securitate și cum să reacționeze corect pentru a proteja datele și infrastructura instituției.

Domnul Procuror General Ion Munteanu a subliniat rolul Universității Tehnice a Moldovei, care continuă să demonstreze angajamentul său în formarea unei societăți cibernetice sănătoase și sigure, evidențiind importanța protejării datelor personale și a sensibilizării în fața atacurilor cibernetice: „convingerea mea este că prin dobândirea cunoștințelor necesare și prin adoptarea unor practici adecvate, angajații pot contribui semnificativ la protejarea informațiilor și la menținerea integrității sistemelor pe care le utilizează” a declarat dl Munteanu.

„Obiectivul instruirii angajaților Procuraturii este dobândirea competenţelor legate de asigurarea securităţii cibernetice în spaţiul digital. Ne-am bucura dacă și alte instituții ar urma exemplul Procuraturii prin instituirea și implementarea unor programe periodice de conștientizare în materie de securitate, destinate instruirii personalului, inclusiv a echipelor administrative, de conducere și de control, în vederea gestionării riscurilor legate de securitatea informațiilor”, a menționat prorectorul UTM, la încheierea instruirii.

 

Contact:
Secția relații publice
presapg@procuratura.md