A aplicat violența față de un colaborator de poliție și a comis 10 furturi. Făptașul – condamnat la 7 ani de închisoare

31.01.2024

Procuratura municipiului Chișinău a condus urmărirea penală și a reprezentat acuzarea de stat într-o cauză penală, pornită pentru săvârșirea mai multor infracțiuni care s-a soldat cu pronunțarea unei sentințe de condamnare.

Așadar, potrivit sentinței Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani din 23 ianuarie 2024, un bărbat de 36 de ani din capitală, a fost recunoscut vinovat pentru săvârșirea a 10 episoade de furt (art.186 din Codul penal) și aplicarea violenței față de un angajat al poliției (art.349 din Codul penal)  stabilindu-i-se o pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de 7 ani și 6 luni, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis. 

Procurorii i-au înaintat învinuirea pe faptul că, inculpatul, la data de 16 aprilie 2021, aproximativ la ora 02:00, aflându-se pe bd. Traian, mun. Chișinău, a reacționat agresiv și a opus rezistență fizică față de polițistul în exercițiu, acțiuni manifestate prin aplicarea loviturilor cu pumnii.

Același inculpat, pe parcursul lunilor martie - mai ale anului 2021, a sustras din oficii, magazine, frizerii, automobile și alte locații, diverse bunuri, printre care telefoane mobile, portmonee de brand cu bani și carduri bancare, și alte bunuri valoarea totală a cărora se estimează la peste 100 000 lei.

În unul din cazuri, inculpatul a reușit să sustragă pe ascuns dintr-un magazin de articole din aur un pandantiv din aur la preț de 23 452 lei.

În privința inculpatului a fost aplicată măsura preventivă – arestul preventiv, pentru asigurarea punerii în executare a pedepsei cu închisoarea.

Acesta și-a recunoscut vinovăția în comiterea faptelor imputate.

Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel la Curtea de Apel Chișinău, în termen de 15 zile.

Notă: Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.

Contact:
Secția relații publice
presapg@procuratura.md