Bărbatul, care în vara anului trecut și-a aruncat copilul de pe geamul unui bloc din sectorul Buiucani al capitalei, condamnat la 17 ani și 6 luni de închisoare

13.06.2023

Astăzi 13 iunie 2023, a fost pronunțată sentința Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, pe o cauză penală remisă în judecată de către Procuratura mun. Chișinău.

Astfel, potrivit sentinței, un bărbat de 29 de ani, originar din Republica Libaneză, a fost recunoscut vinovat pentru omor săvârșit cu deosebită cruzime asupra unui membru de familie minor, stabilindu-i-se o pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de 17 ani și 6 luni, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis.

Instanța a mai dispus expulzarea  inculpatului, după executarea pedepsei.

În cadrul urmăririi penale, procurorii i-au înaintat învinuirea pe faptul că, inculpatul, la 4 iulie 2022, aproximativ la ora 20:49, în timp ce se afla în bucătăria apartamentului amplasat la etajul 4 al unui bloc din sectorul Buiucani al capitalei, împreună cu fiica sa minoră, în vârstă de câteva luni, urmărind scopul omorului intenționat al acesteia, din motive nestabilite de către organul de urmărire penală, a aruncat-o peste geamul din bucătăria apartamentului, aceasta cazând pe terenul de joacă pentru copii din adiacentul blocului.

 În urma vătămărilor cauzate, copila a decedat la fața locului.

Inculpatul a pledat nevinovat.

 Măsura preventivă (arestul preventiv) în privința inculpatului, a fost menținută de către instanța de judecată, până la intrarea sentinței de condamnare în vigoare.

Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel la Curtea de Apel Chișinău, în termen de 15 zile.

 

  Notă: Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.

 

13 iunie 2023

Procuratura Generală