Un deținut a mai primit câțiva ani de închisoare după ce a cerut bani de la o femeie, șantajând-o cu răspândirea pozelor intime. Procurorii vor contesta sentința din motivul blândeții pedepsei

20.04.2023

La 10 aprilie 2023, a fost pronunțată sentința Judecătoriei Edineț, sediul Briceni, pe o cauza penală remisă în judecată de către Procuratura raionului Briceni.        

Astfel, potrivit sentinței, un deținut în vârstă de 29 de ani, a fost recunoscut vinovat de săvârșirea infracțiunii de șantaj (art. 189 alin.(3) lit.e) din Codul penal), stabilindu-i-se o pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de 5 ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis, cu amendă în mărime de 69 500 lei.

Prin cumul parțial al pedepselor aplicate, i-a fost stabilită pedeapsa definitivă de 11 ani de închisoare, cu încasarea amenzii nominalizate.

Potrivit învinuirii înaintate de către acuzatorii de stat, inculpatul, la începutul anului 2022, având intenția dobândirii unui folos financiar ilicit, fiind deținut într-un penitenciar de la nordul țării, a pus în aplicare o schemă infracțională, utilizând telefoane mobile conectate la rețeaua Internet.

Acesta și-a creat conturi sub nume fals din rețeaua de socializare ,,odnoklassniki.ru” și a purtat discuții scrise cu victima, pe care a determinat-o să expedieze poze în ipostaze intime. Ulterior, prin amenințarea cu răspândirea acestor imagini rudelor sale, a solicitat de la femeie diferite sume de bani și cartele reîncărcabile. Victima a transmis în total prin intermediul rutelor de microbuz 13 000 lei și cartele în valoare de 600 lei.

Inculpatul și-a recunoscut vinovăția în comiterea faptelor de care a fost acuzat.

Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Bălți.

Notă: Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.

Contact:
         
Secția relații publice
         presapg@procuratura.md