Peste 60 de percheziții efectuate și 4 persoane reținute, în temeiul mai multor cauze penale pornite pentru finanțarea ilegală și corupere electorală, precum și în baza declarațiilor persoanelor care au acceptat bani și acum colaborează cu ancheta

01.11.2024

La 1 noiembrie 2024, oamenii legii au descins cu peste 60 de percheziții în raioanele Hîncești, Ștefan Vodă, Bender, Cahul, Nisporeni, Soroca, Edineț, Rîșcani, Drochia, Ocnița, Strășeni, UTA Găgăuzia și Dondușeni, în baza mai multor cauze penale pornite pe faptul finanțării ilegale și coruperii electorale.

Acțiunile au fost desfășurate de către subdiviziunile specializate și teritoriale ale Inspectoratului General al Poliției și Centrului Național Anticorupție, sub conducerea Procuraturii Generale și a Procuraturii Anticorupție.
În rezultatul documentării, oamenii legii au stabilit că membrii organizației criminale ”Șor” și ai „Blocului politic Victoria” au fost desemnați în calitate de ,,lideri” în localitățile de reședință, având responsabilitatea de a corupe alegătorii în cadrul alegerilor prezidențiale. Astfel, fiecare ,,lider” avea sarcina de a racola zeci de persoane din localitate,  care urmau să primească compensații financiare sau alte bunuri materiale.

Oamenii legii au efectuat percheziții la persoanele vizate, în rezultatul cărora au confiscat un automobil, mijloace bănești în proporții mari, destinate distribuirii către „activiști” și alegători, liste cu simpatizanți, copii ale pașapoartelor care atestă deplasările în Federația Rusă pentru ridicarea de fonduri, articole cu simbolistică neautorizată (maiouri, calendare, pliante, ceasuri, etc.) cu imagini ale membrilor grupării criminale ”Șor”, precum și arme, muniții neautorizate și neînregistrate, carnete de membru de partid, bonuri ce confirmă transferuri bancare prin intermediul aplicației mobile a băncii comerciale ,,Promsveazybank” (PSB), telefoane mobile, calculatoare, hard disk-uri, purtători de informație (numere de contracte, conturi în banca PSB, transferuri în ruble rusești), bannere, ziare, cartele SIM și alte probe concludente cu privire referitoare la implicarea în comiterea infracțiunii.

Oamenii legii au reținut patru persoane pentru 72 de ore.

Amintim că persoanele care colaborează cu organele de drept sunt eliberate de răspundere, conform legii.

1 noiembrie 2024

Contact:
Secția relații publice

presapg@procuratura.md