S-a dat drept reprezentantul unei companii, însușind bunuri de aproximativ jumătate de milion de lei. Inculpatul - condamnat la închisoare
Procuratura raionului Fălești anunță despre pronunțarea unei sentințe de condamnare a unui bărbat de 61 de ani acuzat de mai multe episoade de escrocherie.
Potrivit sentinței Judecătoriei Bălți, Sediul Fălești, inculpatul a fost condamnat la închisoare pe un termen de 8 ani și 7 luni, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita activitate în domeniul financiar pe un termen 5 ani.
Procurorii i-au înaintat învinuirea pe faptul că în perioada cuprinsă între lunile aprilie - mai 2019, inculpatul, urmărind scopul dobândirii ilicite a bunurilor altei persoane, s-a dat drept reprezentantul unei întreprinderi. Sub pretextul procurării de către acea companie de la o altă societate comercială a produselor chimice în agricultură şi a seminţelor de porumb, a indus în eroare directorul comercial al acesteia. În acest scop, a folosit niște contracte false, pretins a fi semnate din numele administratorului companiei, care de facto, la acel moment era decedat. Astfel, acesta a negociat vânzarea mai multor tipuri de erbicide, precum și a câtorva tone de porumb în valoare totală de aproximativ jumătate de milion de lei.
După ce a recepționat bunurile, acesta le-a însușit fără intenția de a achita pentru ele. Bunurile au fost ulterior vândute către terțe persoane, fapt ce a generat pierderi considerabile pentru compania prejudiciată.
În plus, la sfârșitul anului 2022, inculpatul a deposedat un bărbat de automobil, folosindu-se de metode similare de înșelăciune.
Inculpatul a pledat nevinovat și folosindu-se de dreptul său legal de a tăcea, a refuzat să facă declarații în ședința de judecată.
Sentința este cu drept de apel la Curtea de Apel Bălți.
Contact:
Secția relații publice
presapg@procuratura.md
- 137 visualizations