Doi angajați ai Inspectoratului de poliție Rîșcani mun. Chișinău condamnați pentru acte de corupție
Prin sentința Judecătorie Chișinău, sediul Buiucani din 29 iulie 2022, doi inspectori de sector din cadrul Inspectoratului de Politie Râșcani mun. Chișinău, au fost condamnați la 5 ani închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis, pentru săvârșirea infracțiunii de corupere pasivă (art.324, alin.(2) din Codul penal), însă executarea pedepsei cu închisoarea a fost suspendată condiționat pe un termen de probă de 2 ani.
Concomitent, în privința celor doi polițiști a fost aplicată și o pedeapsă cu amendă, în mărime de 300 mii lei pentru fiecare, precum și pedeapsa complementară sub formă de privarea de dreptul de a ocupa funcții publice pe un termen de 7 ani.
Mai exact, potrivit actului de învinuire și a probelor administrate de procurorii din cadrul Procuraturii mun. Chișinău, s-a stabilit că cei doi angajați ai poliției, la 20 mai 2020, profitând de restricțiile impuse pe întreg teritoriul Republicii Moldova, în legătura cu starea de urgență declarată pentru perioada 16 mai - 30 iunie 2020, potrivit căreia se interzicea aflarea în locurile publice (păduri, parcuri, alei, plaje etc.), în grupuri mai mari de 3 persoane, au pretins de la un bărbat care a încălcat această restricție, mijloace bănești în sumă de 100 euro pentru a nu-i întocmi proces verbal contravențional și a nu-l atrage la răspundere pentru fapta comisă.
În vederea asigurării executării sentinței, instanța de judecată la pronunțarea deciziei a dispus aplicarea măsurilor preventive sub formă de obligare de a nu părăsi țara până la rămânerea definitivă a sentinței de condamnare.
Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Chișinău.
Notă:
Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.
Procuratura Generală
08 august 2022
- 2 views