Unul din membrii grupului infracțional specializat în sustragerea mijloacelor financiare de pe cardurile bancare a ajuns pe banca acuzaților

10.10.2022

Procuratura raionului Ungheni informează că, la 07 octombrie 2022 a terminat urmărirea penală și a expediat în instanța de judecată, cauza penală de învinuire a unei persoane care făcea parte dintr-un grup criminal organizat, specializat în dobândirea ilicită a banilor de pe cardurile bancare ale mai multor cetățeni din diferite localități ale Republicii Moldova.

Potrivit probatoriului administrat s-a stabilit că, în perioada lunii octombrie 2021 - până în iulie 2022, un grup infracțional de persoane, prin intermediul aplicației ”Messenger” de pe contul de Facebook a victimelor, acționând în scopul însușirii banilor de pe cardul bancar, prezentându-se cu nume și prenume fals, obțineau de la acestea în mod fraudulos, numărul cardului bancar, inclusiv și codul CVV, de pe care, ulterior, prin metoda retragerii numerarului, au deposedat 22 persoane fizice de mijloace bănești, în valoare totală de aproape 300 mii lei.

Precizăm, că organizatorul acestor infracțiuni se află deja în detenție în una din instituțiile penitenciare din Republica Moldova. Activitatea grupului infracțional fiind bine determinată, iar fiecare membru al grupului criminal având rolul său în comiterea infracțiunii și persoane de încredere aflate la libertate.

Prin urmare, la această etapă a efectuării urmăririi penale pe caz, în privința organizatorului și altor persoane necunoscute implicate în comiterea infracțiunii, cauza penală a fost disjunsă în procedură separată și în prezent se administrează probe în vederea identificării și demonstrării vinovăției acestora.

În acest context, în vederea asigurării reparării prejudiciului cauzat prin infracțiune, cu autorizarea judecătorului de instrucție a fost aplicat sechestru pe automobilul ce îi aparține unuia dintre făptuitori, în valoare de 140 mii lei.

Notă:

Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.

10 octombrie 2022
Procuratura Generală