Trimis în judecată, după ce a exploatat sexual o minoră și două tinere, în Moscova

exploatare sexuală
01.08.2023

  • Învinuitul este din Orhei
  • Le-a confiscat victimelor actele de identitate 
  • Mama unuia din complici i-a facilitat unei victime întâlnirea cu feciorul implicat

 

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) anunță trimiterea în judecată a unui orheian care s-a ascuns o perioadă de autorități, după ce în 2006 a exploatat sexual o minoră de 17 ani și două tinere de 18 ani.

Bărbatul are vârsta de 54 de ani, iar la comiterea faptei a fost asistat de către alte persoane, care anterior au fost condamnate. Potrivit PCCOCS, victimele au fost contactate de aceștia separat, în diferite sate din Florești, cu promisiunea unor salarii bune – într-un caz, până la 300 USD – pentru muncă în calitate de femeie de serviciu în hotel, un serviciu la o cafenea, iar în al treilea caz – vânzătoare de produse cosmetice. 

Mama unuia din complici i-a facilitat unei victime întâlnirea cu feciorul implicat

Mai mult decât atât, una din victime a fost contactată de mama unuia din membrii grupului infracțional, care le-a facilitat întâlnirea cu feciorul ei, pentru detalierea „ofertei” de lucru. Atât mama, cât și feciorul implicat au foat condamnați, anterior. Una din victime, care a fost traficată circa șase luni, a fost inițial exploată sexual de către un alt membru al grupului, condamnat și el, care ulterior a „transferat-o” învinuitului trimis acum în judecată de procurorii PCCOCS. În cazul altor două victime, acestea au fost traficate circa 2,5 luni și, respectiv, trei luni. 

În acest scop, la necesitate, aceștia le-au plătit atât pentru perfectarea pașaportului, cât și călătoria cu trenul spre Moscova. Sosite în regiunile Solnțevo și Odințovo ale Moscovei, acestea au fost impuse prin amenințări și violență să presteze servicii sexuale, „la șosea.”

Învinuitul le-a confiscat actele de identitate

Iar pentru ca să prevină evadarea victimelor, învinuitul le-a confiscat actele de identitate. Deși acestea prestau servicii sexuale contra plată, învinuitul era cel care primea banii, fără ca să li-i ofere victimelor, chiar dacă le comunicase partajarea remunerării în proporție de 50/50. Prin urmare, victima care a fost traficată circa jumătate de an solicită acum prin judecată ca inculpatul să-i achite peste 130.000 lei pentru venitul pe care acesta și l-a însușit în baza serviciilor sexuale pe care ea le-a prestat, în timp de era minoră, precum și 100.000 lei drept prejudiciu moral.  

Potrivit Codului penal, traficul de persoane comis în cadrul unui grup infracțional se pedepsește cu închisoare de la 10 la 20 ani, iar până la pronunțarea unei sentinței de către Judecătoria Orhei, bărbatul beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

# # #

Emil Gaitur, Comunicator PCCOCS 

Contact: presapccocs@procuratura.md